Despre primaria Suteşti

Trei căsuţe în mijlocul Codrului de Aramă – Minunea din Pădurea Suteştilor

Bobriceşti.

Nu, nimeni nu a auzit de aşa ceva până la ora asta. Dar de azi, pot spune eu, personal că am ales locul de unde curcubeele s-au înălţat la cer, de unde parcă prima biserică a lumii s-a închinat devenirii. Este ceva pe care poate nimeni nu mai credea că există.
În aceste pagini am scris de Firijba, de zeci de cătune aflate pe margini de dealuri, uitate sub nucii albi ai Vâlcii dar descoperirea purităţii de la Bobriceşti, depăşeşte orice închipuire, orice scris pe zapis, pe ţidulă sau pe foaie.
La Suteşti este o comoară. Este locul unde nu omul a pus piciorul pe lună, este locul unde omul a pus piciorul în paradis.
La mijlocul secolului al XIX-lea, un anume Iosif Bobric, se spune, pădurar ajuns la Vâlcea a găsit comoara. Chiar într-o pădure. Cum?
Drumeţul care calcă printre castelele de căpiţe de fân pe drumul lung al Suteştilor, ajunge în locul unde Pesceana se preschimbă în doamnă şi calcă apăsat spre est. Aici, drumul o padure Sutesticoteşte spre stânga şi ajunge la buza dealului. Deasupra pădure, o pădure deasă, o boltă de frunze de septembrie, frunze speriate de vremea ce va să vie, ascunde de fapt poarta astrală a omenirii.
Pentru că, doar la un km de mers prin pădure, te opreşti ca într-un vis. Ajungi în Olimp fără să vrei. Te ştergi la ochi şi îţi vine să plângi. Aşa ceva nu există. Trei case, trei monade, trei picturi ale secolului trecut, trei case din poveste stau în mijloc de pădure. Casele Bobriceştilor. Aici a rămas Bobric, aici au trâit urmaşii lui, aici s-a ţesut o uriaşă istorie. Aici este marginea şi începutul lumii.
În anii 60, aici a venit un călugăr. Un fost preot care a trâit zece ani de temniţă grea în timpul lui Dej şi care după ce a ieşit nu a mai găsit nimic din familie, părinţi morţi, fosta nevastă măritată la Craiova cu un activist PMR, s-a călugărit şi a fugit de lume, mai întâi în acest rai pământean. Aici a trâit până târziu în anii 90. În acestă insulă liberă de timpul nostru.
Sunt trei case superbe, doar una locuită, una cu două odăi, cu cerdac. Restul e linişte, e pădure, e poezie, este o mare de frumos, aici, în mijlocul cosmosului românesc. Unde se aude şi pasul greierului şi bătutul din aripi al fluturelui.
„Aici este zona de agroturism al Suteştiului. Este prea frumos pentru a fi descris în cuvinte. Când am ajuns prima dată aici, şi eu am rămas mută. Atât de aproape dar atât de divin. Vreau să amenajez drumul până aici şi toţi cei care doresc să respecte natura dar să creeze turism sunt bineprimiţi şi sprijiniţi de primărie”, spune Carmen Lixandru, primarul din Suteşti.
Ei da, acum pot spune cu mâna pe Biblie. Vâlcea este cel mai frumos judeţ din România iar eu sunt fericitul care a pus mâna pe potirul Graal al acestui judeţ. Este şi la Suteşti, pe dealul Bobriceştilor, într-o pădure de aramă, într-o poveste de toamnă.

Mihai IONESCU

Save